© E toamnă...

   E toamnă. E toamnă afară. E toamnă în casă. E toamnă în suflet.
    Plouă... E-o ploaie tânără, abia ajunsă în inimile stinse ale oamenilor. Nicio pasăre nu se mai opreşte acum la geamul meu să-mi cânte şi nicio rază nu mai pătrunde prin jaluzelele deschise.
     O bancă stă tristă lângă un copac. În juru-i nu-s decât frunze moarte. Nu se mişcă nimic, nimeni nu mişcă nimic, nimicu-i singurul ce mişcă.
      Se-adună mii şi mii de gânduri printre mii şi mii de frunze şi mii şi mii de copaci pustii.
      De te-ai rupe în milioane de bucăţi te-aş căuta printre frunzele moarte şi te-aş lipi la loc, dar dacă ar fi să pleci, te-aş lăsa să te duci cu toamna... De-aş găsi printre-atâtea lacrimi înalte un drum spre o rază de soare, ti-aş aduce-o ţie toată. Aş vrea să te mai văd zâmbind fără să plângi apoi... Dar acum e toamnă, iar eu nu pot sa te ajung cu un zâmbet primăvăratic, căci tu aştepţi iarna apoi primăvara. Mi-e dor de-o îmbrăţişare caldă şi de-un sărut aprins la fel cum mi-e dor de-o rază lină.
      E toamnă acum, iar vara e departe. Mi-e teamă că n-o să te mai văd uneori şi c-o să-mi dai drumul la mâna caldă care te strânge tare. Nu mi-e teamă de toamnă cât mi-e teamă de suferinţa ei. Căci sufletul ei e pustiu, căci numai roadele strugurilor o mai ajută să zâmbească. Şi aştept să apară zâmbind, căci azi e tristă. Şi azi, şi mâine, şi poate şi poimâine...
   

©Vara e malefică.

  Primăvara e blandă, e ca o femeie tanără care îşi arată frumuseţea şi care ne surprinde cu parfumul ei ameţitor. Primăvara e momentul când te trezeşti şi prinzi energie. Primăvara e tot ce aşteptăm ca să ne rupem de frigul monstruos al iernii şi de nebulozitatea care ne apasă timp de multe luni.
  Vara...da...vara e totuşi altceva. Vara inseamnă libertate. Vara îţi oferă soare, caldură, pomi înfrunziţi, verde peste tot. Vara este cel mai nebun anotimp. Te pierzi cu totul în fanteziile şi miresmele sale ameţitoare. Vara te laşi prada gândurilor "ciudate" şi te pierzi cu totul în haosul distracţiei. Vara stai şi pierzi zilele afară până târziu în noapte. Te întorci acasă şi nu dormi pentru că ”n-are rost”. ”Vara e mult prea frumoasă ca să fie pierdută.” Vara visezi şi vrei să ţi se îndeplinească toate dorinţele. Vara eşti vesel şi te arunci în braţele adrenalinei. Te oglindeşti în marea cerului şi apoi te înveleşti cu fantezii. Eşti nebun dupa plimbări, nebun după cuceriri, nebun după tine. Te regăseşti, scapi, fugi, ţipi, plângi. Vara eşti liber! Vara eşti TU!
  Dar totuşi, fiecare vară se termină. Prea repede, faţă de iarna posomorâtă şi malefică. Daca aş putea să le pun pe amândouă în antiteză ar ieşi ceva de necrezut: vara, libertină, fantezistă, distrată şi iarna posomorâtă, tristă, posesivă. Nu putem avea vara pentru totdeauna, deşi ne dorim asta.
  Vara este insă malefică. Iţi oferă atât de multe încât te înnebuneşte complet. Te priveşte cum te arunci în toate şi cum te laşi pradă tentaţiilor. Apoi râde mulţumită că te-a înnebunit. Vara te determină să uiţi cine ai fost, sau cine eşti. Iarna îţi reaminteşte că realitatea e alta decât cea privită prin ochelarii verii. Vara nu e chiar ceea ce pare... e periculoasă.
  Chiar şi aşa, o dorim din ce în ce mai mult. Venirea acestui anotimp divin este dureroasă! Plecarea ei e dezastruoasă! Amintirile verii trecute te năpădesc cu prima frunză cazută, pentru că ştii că a plecat. Iar toamna, ei, bine, asta e o altă poveste. Nu voi amănunţi acum despre toamnă, pentru că ea e specială. Toate la timpul lor.
  Incă de prin aprilie te pierzi în gândul "Vara e aproape!". Deja uiţi că nu a venit şi că mai ai multe de făcut până ce ajunge vara aici. Optimismul tău e ieşit din comun, pentru că da, vrei vară! Şi o vrei acum!
  Când va veni, ai grijă. Mrejele ei sunt tentante. Prea tentante! ^_^ Vara e malefică.

©Dulce nebunie a primăverii.

  Mai sunt cateva zile din luna martie. Asa se termina o alta luna din care n-am priceput nimic. Afara e urat. Ploua. Se opreste. Ploua din nou. Apare soarele. Iar ploua... Imagine de neinteles a primaverii care se lasa asteptata prea mult.
  Si totusi, cat de mult se aseamana haotica imagine a primaverii cu sufletul unei muritoare. Am stat de vorba cu ea azi-noapte si am intrebat-o ce simte cu adevarat. Dupa cateva minute bune de vorba nu am inteles decat ca e nebuna... Mi-a dovedit prin tot ce face si spune faptul ca nimic nu mai e aici pentru ea ca s-o multumeasca. A privit in urma, a plans, a tipat si apoi mi-a spus "Nu stiu...". Ma uitam la ea cu mila si ma gandeam "Cum sa nu stie? E viata ei...Trebuie sa stie." In timp ce eu gandeam rational si imi puneam mii si mii de intrebari care probabil daca i le-as fi spus pentru ea nu aveau nicio logica, fiinta se uita pierduta pe geam. Vedeam in ochii ei plansi cum durerea se prelingea usor pe obraji. Plangea si nu spunea nimic. Cu ce sa o ajut eu? Eram acolo, neputincioasa! Nu puteam decat sa o privesc. Si plangea...plangea in tacere, uitandu-se pe geam.
  Am lasat-o sa planga fara sa ii spun ceva si m-am gandit ca mai bine tac. Intrebarile mele o s-o raneasca si mai mult. Dintr-o data, se intoarce spre mine si imi spune cu o voce mai mult stinsa : "Stii cum e sa te pierzi singura in mainile nebuniei? Stii cum e sa simti cum cazi si nimeni nu sta acolo ca sa cazi in bratele cuiva? Stii cum e sa fii stransa in bratele neintelesului si sa te lupti mereu cu confuzia din suflet?" Nu stiam, bineinteles ca nu stiam. Pentru mine viata era alta...dar ea nu privea lucrurile asa cum le priveam eu.
  I-am spus ca poate primavara va veni pana la urma si o sa se simta mai bine. Mi-a raspuns direct ca aiurez. Am plecat capul rusinata. S-a apropiat de mine, mi-a ridicat capul si mi-a spus sa ma uit in ochii ei...Nu intelegeam de ce, insa am facut-o. Intrebarea imediata a fost "Vezi?". Nu stiam ce sa vad? Ce imi arata? "Nu..." "Uite-te mai atent atunci."
  Am privit-o in ochi cateva minute si in momentul in care lacrimile se formau in ochii ei am inteles ce vroia sa spuna. Nu am simtit durerea asa cum o simtea ea, dar atunci am realizat ce caut eu acolo si de ce trebuia sa fiu acolo. Am realizat cine sunt si cine e ea. Am inceput sa ma simt prost si sa ma indepartez incet de ea. Am iesit pe usa speriata, dar oriunde ma uitam o vedeam plangand...
  Ea era de fapt eu...eu pierduta undeva in timp...eu care nu mai sunt demult aici...Si totusi...de ce ma lupt cu "ea" in fiecare zi?
  "Asta e doar dulcea nebunie a primaverii..." mi-am spus. Apoi am cazut.

©Primăvara în tăcere.

 A venit primăvara. În sfărşit s-a hotărât să vină şi pe aici. Cu fiecare anotimp care trece si fiecare anotimp care vine, sunt din ce în ce mai melancolică.
  Primăvara este motiv de bucurie. Nu mai suntem nevoiţi să purtăm geci şi fulare sau să ne bată vântul rece al iernii în faţă.
  Iarna a plecat şi odată cu plecarea ei se simte un mare gol lăsat în urmă. Parcă s-a dus cu ceva ce trebuia să termin. Iarna fură câte un vis de la fiecare şi îi lasă cale liberă primăverii să îşi bată capul cu realizarea altor vise.
  Cineva îmi spunea acum câteva zile : ”Păi şi ce contează că e cald? Lucrurile astea nu sunt atât de importante.”. Doar în lucruri mărunte mai poţi găsi un strop de fericire. Dorinţele cele mari necesită timp şi multă muncă, dar bucuria de a simţi vântul cald sau de a privi cum natura se trezeşte, nu iţi ia decât câteva minute din viaţă. Sentimentul acela de ”bine” sau de ”fericire” inexplicabilă iţi curge prin vene, iar sângele îi face loc să treacă pentru ca acesta să ajungă acolo unde toate sunt ascunse: în inimă. Ajuns în inimă, aceasta se bucură de el şi se linişteşte. Nu-i mai trebuie nimic decât sentimentul acela.
  Primăvara nu are nevoie de prea multe cuvinte. Aş prefera să stau întinsă pe iarbă şi să privesc cerul, trimitându-i inimii acel sentiment din ce in ce mai mult. Să te simţi împăcat cu tine însuţi şi cu ceea ce eşti, să realizezi ca nu ai nimic decât natura din jur şi să iţi dai seama că eşti fericit pentru câteva momente este cel mai frumos lucru care ţi se poate întâmpla. Lasă cuvintele! Nu mai rosti niciun cuvânt! Acum ele sunt de prisos. Fiecare cuvânt pe care îl vei rosti îţi va aduce aminte doar de problemele tale de zi cu zi. Aruncă-le ”în mare” şi priveşte în jurul tău.
  N-ai nevoie de cuvinte ca să fii fericit. Nu te afunda în munca ta monotonă şi în stresul zilelor de azi. Doar priveşte în jur şi taci.
  Bucură-te în fiecare an de primăvară pentru că doar în acest anotimp superb îţi vei da seama ce vrei cu adevărat. Vara este etapa următoare care te va face să iţi pierzi capul în norişorii căldurii şi în focul aprins al pasiunii. Lasă-te aşadar purtat de primăvară într-o lume a sentimentelor numai a ta. Împărtăşeşte-o cu ceilalţi când te vei simţi pregătit, dar lasă totul deoparte doar cât să îi trimiţi inimii acel sentiment. Fă-o fericită şi ai grijă de ea căci numai aşa te vei simţi şi tu bine. N-o mai răni cu cuvinte. Alin-o cu sentimente. :)
  Şi dacă toamna sau iarna ţi-au furat ceva sau pe cineva drag, adu-ţi aminte ca doar moartea înseamna ”prea târziu”, restul e posibil oricând dacă asta îţi doreşti.