© School time.

     Abia cu 4 zile inainte de inceputul unui nou an scolar, am realizat si eu faptul ca scoala chiar incepe. O_O Pana acum mi-am impus mie sa nu ma cred. :)) Parintii ma intreaba cum pot sa fiu asa de trista ca ma duc din nou la scoala, cand de fapt, la sfarsitul clasei a IX-a am plans? :)) Ei bine, raspunsul e simplu : scoala se terminase exact cand era cea mai mare distractie, iar acum m-am obisnuit in vacanta.
        Va trebui sa renunt la trezirile la 12-1 in fiecare zi si voi incerca din greu sa ma trezesc la 8:30. Sunt sigura ca in primele saptamani voi blestema telefonul mobil cu tot cu alarma lui si sper sa nu care cumva sa zboare pe geam [o sa ma asigur ca am geamul inchis].
           Va trebui sa nu mai stau atata sa lenevesc in fata calculatorului jucandu-ma sims, uitandu-ma la Family Guy sau vorbind pur si simplu pe mess. Acum o sa intru pe acel program numit Microsoft Office Word ca sa fac referate la religie. =)
        Ok, lasand la o parte gluma, scoala nu e chiar atat de rea. O sa am multe de facut si astfel voi uita anumite lucruri de care imi faceam griji in vacanta pentru ca pur si simplu n-am timp si chef sa ma mai gandesc. Si da, poate o sa sufar grav dupa soarele si caldura verii, dar totusi, am 3 anotimpuri de care sa ma bucur. Chiar nu mi-a placut niciodata toamna pentru ca e melancolica si trista, dar cateodata e exact asa cum ma simt si eu. Voi adora sa stau in ora de fizica, mate, biologie sau chimie [nu le suport] cu capul pe banca si sa vad cum ploua. Probabil imi voi strecura si o casca in ureche data la volum mic si clar m-am pierdut.
         Apoi va veni iarna. <3 Timpul sa impodobim bradul in clasa, sa bagam scuze ca e frig si nu putem face sportul afara, si sa cantam Feliz Navidad pe coridoare. Bine...poate asta e si anotimpul cand trebuie sa dam nenorocitele alea de teze, dar ma voi descurca eu. :D
          Primavara insa e cea mai frumoasa. Incepem sa "ne trezim", iar timpul frumos de afara te face sa te gandesti instantaneu la vacanta de vara [de care probabil o sa-mi fie ingrozitor de dor].
           Si in plus, cine spune ca nu poti face ceea ce faci vara si in timpul scolii? Pot lenevi frumos in weekend cu fundul pe scaunul de la calculator uitandu-ma la Family Guy, sau pot chiar sa ma duc la mare. Ce daca nu e vreme de stat in costum de baie si de facut baie in mare? Marea e frumoasa si cand e frig afara. :D
         

©So go ahead. Fall down. The world looks different from the ground !

  De ce trebuie să ne fie frică de nereuşită? Viaţa asta nu e deloc frumoasă. Mi-ar plăcea ca noi oamenii să fim capabili să acceptăm mai uşor faptul că nu există perfecţiunea. Chiar zilele trecute discutam cu un prieten despre ”fericire” şi îi explicam faptul că nu cred in fericire, deoarece fericirea este de fapt perfecţiunea. Consider că noi asemănăm sentimentul de împlinire, siguranţă şi iubire cu fericirea. Nu putem avea totul. Mereu vor exista lucruri care sa nu ne ajungă. Mereu vor fi lipsuri.
      Eu de exemplu am prieteni, am un iubit care mă iubeşte, am o familie unită, mă descurc la şcoală, dar nu mă simt ”fericită”. Mă simt mulţumită de ceea ce am. În acelaşi timp, îmi lipsesc anumite persoane, anumite momente din viaţă, cateodată anumite lucruri materiale. Dacă nu aş fi avut acest sentiment de gol, atunci aş fi putut fi cu adevărat fericită.
        Ideea postului meu de azi este însă ”căzăturile” sufleteşti pe care le avem din când în când. Aş vrea să devenim capabili să le acceptăm şi să ne ridicăm. Exact cum am spus mai sus nu putem fi fericiţi! Putem fi doar mulţumiţi. Am trecut de multe ori prin asta. A murit bunicul meu, am pierdut oameni importanţi, am fost lăsată singură într-un colţ şi arătată cu degetul. Dar ştiţi ceva? Am trecut peste tot ce-a fost atunci. În ultima vreme întâlnesc multe persoane care sunt triste. Le-am ascultat, am plâns cu ei în acelaşi timp, am încercat să-i înţeleg şi m-au întristat foarte tare poveştile lor. Sunt oameni care ştiu ce înseamnă cu adevărat să pierzi ceva important sau pe cineva drag.
        Postul acesta e pentru cei ca ei, care sunt trişti şi încearcă să găsească o mică scăpare din lumea aia rece în care se află. Mulţi alţii rănesc cu intenţie ascunsă şi nici măcar un simplu ”îmi pare rău” nu pot spune. Nu condamn pe nimeni, nu sunt în măsură să spun ceva ce nu ştiu în totalitate, însă îmi pare rău pentru cei care trebuie să sufere pe urma altora.
         Nu vă mai fie frică să ”cădeţi”. Exact cum probabil am mai scris într-un post mai vechi, bunicul meu îmi spunea mereu atunci când se întâmpla să cad de pe bicicletă, să nu mă mai plâng. Să mă ridic şi să mai încerc, pentru că doar aşa voi reuşi. Abia acum am realizat cu adevărat ce vroia să spună. Atunci mă supăram şi începeam să plâng.
           O căzătură este mereu o bună învăţătură de minte! Nu am vrut să aberez. Îmi pare rău dacă pentru anumite persoane am scris un post fără nicio logică şi mulţumesc celor care măcar îl citesc fără să spună ”e retardată”. Nu, nu sunt o retardată. Am şi eu, la fel ca toţi, un suflet, iar postul ăsta este special pentru pentru cei care cad din ce în ce mai jos.
           So go ahead. Fall down. The world looks different from the ground ! :)

A Millionaire`s First Love

"Nothing is more important than the true love of your heart."

         

                 A Millionaire`s First Love Quotes:

Eun-hwan:"- Why staring at me like that?"

Kang Jae-kyung:"-Never seen it before."      

Eun-Hwan : " - What? "

Kang Jae-kyung:"-A girl cooking. "

                   

Kang Jae-kyung:"- I haven`t even told her that I like her"     

 The Doctor:"-She can't afford to be upset or surprised. And love can kill her.  If she gets too happy or excited her heart could stop."

 Kang Jae-kyung:" No. No way. That`s bullshit!"

Eun-hwan:"- I like you so much. You made me worry to death. Right? "

Kang Jae-kyung:"- You missed one. I'd like to keep you by my side all day."

  Eun-hwan:"-I`m so happy that I think I`m going to hell."

  Father:"-What are you talking about?"

  Eun-hwan:"-I`ll end up hurting him. Knowing that, I miss him. I wanna hold his hands and be with him. What makes me happy now will hurt him later."

  Father:"-Don`t be afraid to be happy."

                                                                                       

    

 Kang Jae-kyung:"-Eun-whan! Eun-whan, stay with me. Fool. If it hurts, scream. Hold me and cry. Don't try to hide it.  It hurts me so much. I feel as if I'd die before you! "

 Eun-hwan:"-I'm scared, Jae-kyung. I'm so scared. My heart it`s broken. Because I love you enough fr my heart to burn."

  Kang Jae-kyung:" Wondering why I like you, I miss you. It`s a disease. It`s raining. The rain can`t cool down my love for you. If he stakes out a house for an hour he`s called a stalker. And I did that for two. When I`m with you at night it feels as if it were day."

 Kang Jae-kyung:"-Sorry that I couldn`t do anything for you."

 Eun-hwan:"-Fool! You`ve brought me happiness. I`m sleepy. Let me sleep for 3 minutes."

 Kang Jae-kyung:"-Eun-hwan..."

 Eun-hwan:"-Yeah..."

 Kang Jae-kyung:"-I love you."

                      Kang Jae-kyung:" Eun-hwan... it`s been over 3 minutes."

   

©Tired of this shit.

  Oficial m-am saturat. :)) Stari de nervi in fiecare zi, certuri, nemultumiri, indiferenta, si lista poate continua, dar nu am cheful necesar sa o continui. :))
  De cand a inceput saptamana asta o tin intr-o continua agitatie interioara si exterioara. Imi pun intrebari care n-au nicio logica si ma cert cu persoane care totusi n-au facut nimic, dar eu ma enervez pe ele. Se poate spune ca fiecare gest sau fiecare vorba care-mi suna mie a tampenie, ma scoate din sarite. :))
  Ok, sunt un vulcan activ gata sa erupa. Nu e ca si cum nu te mai poti intelege cu mine, ca poti, doar daca vreau si eu. Nu vreau sa aflu de ce ma comport asa. Poate e scoala, poate e stresu, poate sunt ai mei, poate sunt prietenii, poate iubirea, poate gandul ca vine vacanta. Nu stiu. Poate sunt toate cele de mai sus. Si totusi, nu ma simt trista. Ma simt nervoasa. Nervi intinsi la maxim! :))
  Sunt curioasa totusi, cand nu o sa mai fiu asa. Probabil ca dupa ce se va termina saptamana, sau va dura mai mult. Nu stiu. Zilele astea am aflat tot felul de lucruri care m-au lasat fara cuvinte, dar m-am comportat cu indiferenta fata de ele. Incerc sa nu ma mai gandesc la ce mi se intampla. Poate ca daca nu ma mai gandesc, nu se mai intampla. :)) Nu... gresesc aici. Doar ca... I`m getting tired of this shit. E ok ca nu ma intreaba nimeni ce am. Nici nu-mi doresc sa ma intrebe cineva. Probabil ca m-as enerva. :))
  Problema se poate spune ca e la mine, dar seamana mai mult cu una de geometrie decat cu una personala. Imi aminteste de toate teoremele alea si cum stateam in clasa a 8-a si ma uitam ca vitelul la poarta noua in cartea de mate. Oricum, nu ca as fi facut ceva la mate. De obicei ma apuca rasu si inchideam cartea, punandu-ma apoi in pat si citind ceva interesant. Mda, nu sunt facuta pentru mate. Niciodata nu m-am inteles cu ea, dar nu ma asteptam sa ajung intr-un moment in care sa zic "mai bine rezolvam problemele alea nenorocite la mate, ca poate acum mi-ar fi fost usor sa aflu ce am". Poate ca nu e o analogie buna cea de mai sus, daca ar fi studiata de vreun filozof, dar asta e. Pana si Socrate mai facea greseli, eu de ce sa nu fac?
  Bun, hai sa-l lasam in masa pe Socrate, ca-i mort demult. Nu stiu de ce scriu postul asta? Poate pentru ca-m i place sa scriu. De cand am blogul mi-am propus sa nu ma plang de problemele mele in el. Blogul nu e facut ca sa te plangi, ci ca sa scrii lucruri interesante. Pe nimeni nu intereseaza cum s-a lovit X-ulescu la deget si i s-a umflat capul apoi [da, n-are nicio logica, dar nu ma contraziceti =))]. Deci cum spuneam, dragi cititori, nu ma plang.
  Sunt chiar uimita si NEplacut impresionata de starea mea de nervi continua. Mi-ar prinde bine o carte de psihologie. Poate aflu si eu ce am. :)))

© Watashi wa baka desu.

  Watashi wa baka desu. In traducere :"sunt o fraiera."
  Sunt, dar asta e. Ce conteaza? Chiar daca sunt asa, totusi, exista persoane care ma iubesc. Totusi, exista oameni care rad cu mine atunci cand ma impiedic sau care ma incurajeaza atunci cand ma lovesc. Totusi, exista cineva acolo pentru mine.
  De ce sunt o fraiera? Pentru ca am multe momente in care nu ii vad pe cei din jur. Pentru ca nu stiu sa apreciez atunci cand trebuie si apoi plang. De ce plang? Pentru ca ma simt rau pentru cei pe care nu i-am apreciat.
  Ma bucur atunci cand fac o poza cerului si plang atunci cand ploua. Rad cand vad un anime frumos si ma supar cand cineva e trist. Ma agit cand dau un test si rasuflu usurata cand aflu ca am facut bine. Ma intristez cand cineva nu imi raspunde si ma inveselesc cand aflu ca de fapt vroia sa raspunda dar nu putea. Ma enervez cand cineva ma trateaza urat si ma calmez cand sunt luata in brate. In concluzie : watashi wa baka desu.
  Cred in dragoste adevarata si plang pentru ca e prea grea. Ma uit la filme si ma pierd in personaje. Ies afara si ma plimb pe dig cu ochii inchisi sperand sa nu cad. Zambesc cand e frumos afara si cand ninge.Astept Craciunul si stau linistita pana ce trece. Merg la cimitir si plang pentru ca mi-e dor de bunicul meu. Cand ma impiedic rad de mine insami si ii fac si pe ceilalti sa rada. In concluzie : watashi wa baka desu.
  Demult, vroiam sa fiu altfel. Sa nu mai pun suflet in nimic. Sa nu imi mai pese, dar mi-am dat seama ca nu sunt eu aceea care nu arata ca ii pasa. Watashi wa baka desu. Si ce daca?
  Asta sunt eu, o fraiera sentimentala. BAKAAAA! ^_^

© Degeaba imi pasa mie daca nu-ti pasa tie!

  Mi s-a reprosat de multe ori ca fac pe indiferenta. Probabil ca singura mea problema este aceea ca nu stiu cum sa arat cat de mult imi pasa. Mi-am pus de multe ori intrebarea : ce pot sa fac sa ma schimb? Poate ca undeva acolo am gasit raspunsul dar nu stiu daca vreau sa ma schimb.
  Nu mai gasesc vreo esenta a vietii zilele astea. Sunt ca un robot : ma trezesc, mananc, invat, plec la liceu, vin, mananc, fac dus, intru pe mess, dorm. Si apoi din nou si din nou si nu se mai opreste.:| Merg pe principiul "asta e,viata merge inainte", dar imi pasa! Nu vreau sa mai arat cuiva ca-mi pasa, dar imi pasa. Sau poate nu-mi mai gasesc cuvintele sa arat ca-mi pasa.
  Demult, stiam sa zambesc si sa simt ca zambesc. Acum zambesc dar cu un zambet pierdut. Imi pasa! Imi pasa de fiecare persoana din viata mea care imi este prieten, coleg, amic, chiar si cunostinta indepartata. Imi pasa pana si de persoanele pe care nu le suport. Si-atunci, de ce "degeaba imi pasa mie daca nu-ti pasa tie?"?
  Au trecut doua luni dar inca imi pasa. Ceva rau s-a intamplat cu mine daca oamenii imi spun ca sunt indiferenta. N-am cerut nimanui sa ma inteleaga, ci doar sa incerce sa priveasca pe jumatate lucrurile cum le privesc eu. Cineva, a reusit pana la urma, dar s-a pierdut in timp.
  Nu scriu postul asta ca sa ma plang. Nu ma mai plang de nimic. Viata oricum e facuta sa fie un cacat. M-am plictisit sa ma tot gandesc la probleme. Stiu ca atunci cand voi avea 30 de ani, voi fi maritata si voi avea 2 plozi ma voi gandi ca toate astea au trecut si o sa incep sa rad de prostia mea.
  Dar, imi pasa de ce se intampla acum. Imi pasa de ai mei, imi pasa de Andreea, imi pasa de prietene, imi pasa de scoala, imi pasa de el, imi pasa de vreme, imi pasa ce film e in seara asta, imi pasa ca maine am test la chimie, imi pasa de tot.
   Andreea:" Tie iti pasa prea mult de cei din jurul tau si prea putin de tine." . Cat ador sa vorbesc cu fata asta. E cea mai buna prietena si singura care imi raspunde la 2 noaptea la telefon si ma asculta cum plang ca proasta. Imi pasa de ea si prietenia noastra!
  Imi pasa de toate persoanele cu care m-am imprietenit recent ca Lori, Sebi, Radu. Imi pasa de prietenii vechi. Si imi pasa de ceva ce s-a terminat acum doua luni.
     Daca nu arat nu inseamna ca nu-mi pasa. Va rog, intelegeti asta!

©The big problem.

Ati incercat vreodata sa faceti pe plac tuturor? Nici nu va recomand sa faceti asta. :))
Haideti sa luam un exemplu simplu : o tipa sta in pat si se uita la televizor. Intra mama ei in camera si ii spune :"fa curat in camera, invata, nu mai sta degeaba". Fata se ridica din pat, se aseaza la birou, invata pentru 2 ore, apoi se apuca sa isi faca curat in camera.Termina si se aseaza din nou in pat. Peste 5 minute, tatal ei ii spune :"Du-te la magazin si cumpara X, sa vii repede." Fata se imbraca, merge cu pasi repezi spre magazin, cumpara cele necesare , iar in drum spre casa se intalneste cu vecina ei, care o roaga din suflet sa o ajute sa care 2 pungi de cumparaturi. Fata se conformeaza cererii, o ajuta sa urce pana la etajul 3, lasa cumparaturile si suna telefonul:"Alo, sunt Z-tulescu, poti sa vii urgent pana la mine? 2 minute doar. Am o problema cu prietenul si nu stiu ce sa fac. Te rog mult." Fata ii explica cum ca trebuie sa ajunga acasa, se duce repede, ii da tatalui cumparaturile, iar raspunsul este :"Puteai sa vii mai repede, dar in fine, du-te la Z-ulesc." Ea pleaca, merge la colega in suferinta, o asculta, o consoleaza, apoi ii spune ca trebuie sa plece. Peste cateva zile, timp in care ea incearca sa iasa totul cum trebuie fara sa se gandeasca la ea, ci doar la ceilalti, raspunsul vine clar si fara nicio indoiala :"PUTEAI SI MAI MULT".
Exemplul de mai sus nu este niciun apropo cum ca mie mi s-a intamplat ceva de genu`, sau ca persoanele date ca exemplu exista cu adevarat. Ceea ce vreau eu sa spun, este faptul ca oricat ai incerca sa faci pe plac cuiva, si altcuiva, si altuia, si celuilalt, pana la urma tot degeaba e. Mereu vor exista nemultumiri, reprosuri. Este adevarat ca omul, cat traieste, tinde sa ajunga la perfectiune, desi perfectiunea nu exista. Dar chiar si asa, astia suntem noi, vrem perfectiune, vrem ca totul sa fie asa cum ne place noua. Oamenii din jurul nostru trebuie sa fie EXACT cum vrem noi, daca nu, sunt defecti.:))
     Acum un an, am auzit un lucru care mi-a ramas intiparit in minte si probabil va ramane acolo toata viata mea :"Doar pentru ca sunt diferita fata de tine nu inseamna ca sunt defecta. Sunt doar altfel." Si da, dupa ce am stat sa analizez ceva timp vorbele astea, am realizat ca exact asa si este. Nu toti suntem la fel si nu inseamna ca suntem defecti. Suntem cu totii diferiti si asta e frumusetea. :)